sâmbătă, 19 mai 2018

Mișcarea imprevizibilă

Acum zece ani, am fost chemat să predic la Congresul pentru Tineret din Norvegia. Tema Congresului a fost „Inovația” - și fiindca trebuia să predic la trei întâlniri, am decis să predic despre credință, speranță și iubire. Stine, care se ocupa de decorarea sălii, mi-a cerut idei și i-am sugerat să folosească cele trei simboluri: Crucea, Ancora și Inima - totuși, am spus că ea ar putea să facă după cum o va „conduce Duhul Sfânt”. 

Cu câteva zile înainte de Congres, am simțit o dorință puternică de a folosi un joc de șah ca bază ilustrativă pentru predicarea mea, fără a schimba conținutul predicii. Mi-aș fi dorit să fi avut această inspirație mai devreme, ca să o informez pe Stine despre această opțiune. Dar era prea târziu.

Când am intrat în sala pentru prima întâlnire, am fost uimit, deoarece scena era decorată cu un tablou de șah și elemente legate de joc. Când am găsit-o pe Stine, am întrebat-o: „Cum ai știut?” – ochii ei s-au umplut de lacrimi și mi-a răspuns: „M-am simțit condusă de Duhul Sfânt!” 

Dacă vrei să câștigi un joc de șah împotriva unui jucător cu experiență, trebuie să faci mișcări imprevizibile. În războiul spiritual avem un rival cu experiență și, prin urmare, conducerea Duhului este indispensabilă. Isus s-a concentrat asupra acestui lucru în conversația sa cu Nicodim:

„Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi unde se duce. Tot aşa se întâmplă cu oricine este născut din Duhul.”
Ioan 3:8
Când lăsăm Duhul să ne conducă, diavolul este speriat, pentru că mișcările noastre devin imprevizibile. El știe asta din propria sa experiență. Credea că este o mișcare bună să-l omoare pe Rege. Cu toate acestea, în acest sens, el și-a pecetluit propria soartă. Deoarece regele a învins moartea și a înviat din nou pentru a aduce viață nouă. Prin Duhul Său Sfânt, Regele dă viață oricui vrea să devină copilul său. Acum acești copii inundă tabla de șah a lumii pentru a depăși răul cu bine cu mișcări imprevizibile.

‘Mana’ pentru astăzi:

După cum ne conduce Duhul Sfânt! *
-------------------------------------
* Acest blog este postat în ziua în care Armata Salvării își ia rămas bun de la General și întâmpină Înaltul Consiliu care săptămâna viitoare va alege următorul General care ne va conduce misiunea. Rugați-vă că va fi așa cum ne va conduce Duhul Sfânt!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu